Dermatita de scutec sau eritemul fesier este una dintre cele mai comune afecțiuni ale pielii la sugari și este un exemplu tipic de dermatită iritantă de contact. Dermatita de scutec afectează zonele din interiorul scutecului. Umiditatea crescută în zona scutecului face ca pielea să fie mai sensibilă la iritare prin frecarea cu scutecul sau prin contactul cu urina și materiile fecale care sunt acide. Pielea umedă favorizează intrarea substanțelor iritante și accentuază roșeața și senzația neplăcută.
Cauzele cel mai des incriminate în apariția dermatitei de scutec sunt: contactul prelungit cu urină și materii fecale, scutecele cu diverși agenți de absorbție (fisurate), unele preparate aplicate pe piele, mai mult de 3 scaune diareice pe zi, efecte adverse ale administrării antibioticelor orale (tulburarea florei intestinale), deficitul de zinc. Dermatita de scutec apare în mod obișnuit la sugari, cu frecvența maximă la vârsta de 9-12 luni, atât la fete, cât și la băieți.
Bebelușii cu dermatită de scutec prezintă o zonă roșie, inflamată, uneori cu vezicule pe suprafață, fisuri sau eroziuni, iar în cazurile severe (rareori) ulcerații și infecție locală. Erupția poate fi izolată în zone mai mici sau continuă pe toată suprafața din scutec, localizată sau extinsă, afectând pielea abdomenului de la ombilic până la coapse și cuprinzând organele genitale și fesele.
În general în diagnosticul dermatitei de scutec nu sunt necesare investigații, dar pot fi indicate de medic și utile sumarul de urină, urocultura, coprocultura în cazul unor dermatite prelungite.
Informarea persoanelor care îngrijesc sugari reprezintă cel mai important pas în tratamentul și prevenirea în continuare a dermatitei de scutec.
Cu ajutorul acronimului ABCDE (aer, barieră, curățare, diaper=scutec și educație), pot fi reținute și aplicate câteva măsuri care să vină în sprijinul părinților ca remedii împotriva iritației.
Aer – dermatita de scutec se ameliorează dacă se crește fluxul de aer de la nivelul zonei fesiere, astfel sugarul trebuie lăsat fără scutec, pentru perioade scurte de timp.
Barieră – pentru prevenirea eritemului fesier, se vor folosi creme cu oxid de zinc care se aplică în strat subţire la fiecare schimbare a scutecului, pentru a crea o barieră împotriva iritației, dar și substanțe cicatrizante pentru zona iritată ca vitamina A, E sau D din care se regăsesc în diverse produse pentru sugari.
Curățare – spălarea zonei cu apă călduță la fiecare schimbare a scutecului, cu evitarea abuzului de săpun, dezinfectante, șervețelele umede sau alte produse cosmetice (spume de baie).
Diaper (scutec) – scutecele de unică folosință oferă o protecție mai bună împotriva dermatitei de scutec.
Educație: schimbarea frecventă a scutecului, ștergerea pielii sugarului după spălare se va face doar prin tamponare cu un prosop moale, scutecul nu trebuie strâns prea tare, iar numărul scutecului trebuie să respecte dimensiunile sugarului, trebuie evitate șervețelele umede pe bază de alcool sau parfum, care ar putea irita tegumentul, se recomandă doar produse testate dermatologic, create special pentru pielea sugarului și nu se recomandă creme, săpunuri și geluri de duș care conțin alcool, parabeni sau parfum.
În cazul în care erupția persistă medicul copilului poate recomanda și un tratament pentru iritație, constând în creme și unguente aplicate local.